Blocajele de pe DN1, drumul preferat de majoritatea bucureștenilor care vor să se bucure o vancață la munte, ar putea continua și în următorii ani având în vedere că autostrada București-Brașov ar putea fi gata de-abia în 2016, potrivit celor mai recente estimări ale autorităților.
Citește și ANUL NOU 2012. Vacanța nu s-a terminat pentru toată lumea: Peste o mie de turiști SCHIAZĂ pe trei pârtii în stațiunea Straja
Cei care se îndreaptă sezonul acesta către pârtiile de schi și vor să evite ambuteiajele pot alege localitățile mai puțin aglomerate din Caraș-Severin, Gorj, Maramureș sau Harghita, unde, în ciuda ninsorilor slabe din această perioadă, se schiază în condiții foarte bune. gândul vă prezintă câteva alternative la mersul bară la bară pe Valea Prahovei.
Pârtiile din Județul Maramureș
Localitatea Cavnic se află în nordul țării, la circa 620 de kilometri de București (în jur de 10 ore de mers cu mașina). Turiștii care se aventurează până acolo pot schia în această perioadă în condiții excelente pe două pârtii locale, Icoana și Roata, unde stratul de zăpadă depășește pe alocuri jumătate de metru.
Tarifele pentru telescaun variază între trei lei urcarea și 35 de lei un abonament de o zi.
Click pe imagine pentru a mări
Sursă foto: i-Tour
Județul Alba
În stațiunea Arieșeni, județul Alba, se schiază în condiții optime pe ambele pârtii, Vârtop 1 și Vârtop 2, unde stratul de zăpadă este de aproximativ 35 de centimetri. Tariful pentru pârtia Vârtop 1, cu o lungime de circa un kilometru, este de cinci lei pentru adulți și de trei lei pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani, în timp ce pe Vârtop 2 (430 de metri) tariful la urcare este de doi lei pentru adulți și de un leu pentru copii.
Click pe imagine pentru a mări
Sursă foto: i-Tour
Și în localitatea Șugag se schiază în această perioadă în condiții optime. Tarifele pentru Pârtia Curmătura 1 sunt de cinci lei pentru o urcare, 15 lei pentru trei urcări, 25 de lei pentru șase și 45 de lei pentru 12, în timp ce abonamentul pentru o zi costă 75 de lei pentru adulți și 65 pentru copii. La aceleași prețuri se ridică și telescaunele pentru pâriile Șureanu, situate în apropiere. Stratul de zăpadă măsoară circa 40 de centimetri.
Județul Caraș-Severin
Pentru sezonul 2011-2012 tarifele pentru pârtiile din Semenic, județul Caraș-Severin sunt de 60 de lei pe zi în weekend și de 40 de lei în timpul săptămânii. O oră costă 25 de lei, iar patru ore, 40 de lei. Pârtia Slalom Uriaș este închisă, însă pe două pârtii din vecinătatea sa, amenajate în 2009, (Crucea de Brazi 1 și 2) se schiază în condiții bune, stratul de zăpadă fiind de circa 30 de centimetri.
Click pe imagine pentru a mări
Sursă foto: i-Tour
În localitatea Muntele Mic sunt deschise doar două pârtii, Sub Telescaun, cu o lungime de 3,3 kilometri și Borlova (800 de metri). Tariful pentru telescaun este de 30 de lei dus-întors pentru adulți și de 25 de lei pentru copiii între 5 și 14 ani. Stratul de zăpadă avea marți 25 de centimetri.
Județul Gorj
Pe pârtiile M1 (600 de metri) și M2 (500 de metri) se schiază în condiții optime, stratul de zăpadă ajungând chiar și la jumătate de metru. Accesul pe pârtie se face cu ajutorul unei cartele magnetice care poate fi încărcată cu un anumit număr de puncte. O urcare pe M1 costă 4 puncte, iar pe M2 trei, în condițiile în care un pachet de 192 de puncte costă 150 de lei.
Click pe imagine pentru a mări
Sursă foto: i-Tour
Județul Harghita
Harghita se află pe locul trei în topul județelor cu cei mai mulți kilometrii de pârtii de schi, respectiv 12,8 kilometri, potrivit Ziarului Financiar. În prezent, cele mai multe dintre acestea sunt închise, însă, în localitatea Mădăraș, pasionații sporturilor de iarnă se pot bucura de condiții meteo bune și de un strat de zăpadă care depășește 40 de centimetri.
Pe pârtia Csipike din Băile Harghita se schiază în condiții optime, stratul de zăpadă fiind de circa 40 de centimetri. Abonamentul pe o zi costă 40 de lei, iar o urcare cu telescaunul costă trei lei.
Pe celelalte pârtii din județ se schiază în condiții dificile, însă meteorologii se așteaptă ca ninsorile prognozate pentru zilele viitoare să se depună în special în zonele montane.
Județul Hunedoara
În localitaea Straja din județul Hunedoara se schiază în condiții optime pe aproape toate pârtiile, în special pe platoul Constantinescu (1,7km) și pe pârtia Slalom Uriaș (1,2km), unde stratul de zăpadă măsoară peste 20 de centimetri. Accesul pe platouri se face pe baza unui sistem de cartele, prețul în puncte al unei urcări fiind diferit în funcție de pârtia aleasă. O cartelă cu 800 de puncte costă 500 de lei.
Click pe imagine pentru a mări
Sursă foto: i-Tour // i-Tour este un proiect național de informare și promovare turistică, inițiat în 2005 de Groove Hour. Prin intermediul proiectului sunt oferite pliante gratuite cu informații turiștilor din 14 județe, precum și articole online despre valorile naționale de patrimoniu și diverse informații turistice de actualitate.